Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale se vor putea înscrie, joi şi vineri, pentru a susţine examenul de bacalaureat în sesiunea specială care se va desfăşura la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul” din Ploieşti.
Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru susţinerea examenului în această sesiune sunt eligibili 148 de elevi de clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive europene sau mondiale. De asemenea, pot participa trei absolvenţi ai unităţilor de învăţământ militar, nominalizaţi de Ministerul Apărării Naţionale pentru concursul de admitere în instituţii de învăţământ de profil din SUA.
Înscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 10 şi 11 mai. Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel: 14-15 mai - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă, 16 mai - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, respectiv 17-18 mai -evaluarea competenţelor digitale.
Probele scrise au următorul calendar: 21 mai - Limba şi literatura română, 22 mai - proba obligatorie a profilului, 23 mai - proba la alegere a profilului şi specializării şi 24 mai - limba şi literatura maternă.
Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţii de învăţământ care va găzdui această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 24 mai (până la ora 18:00), depunerea contestaţiilor fiind programată în cursul aceleiaşi zile (18:00 - 20:00). În 25 mai vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.