Rata şomajului în luna aprilie a acestui an a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 4,6%, date ajustate sezonier, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, arată datele transmise joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna martie, rata şomajului a fost de 4,4%, date ajustate sezonier.
În aprilie, numărul şomerilor a scăzut faţă de aprilie 2017.
”Numărul şomerilor (în vârstă de 15‐74 ani), estimat pentru luna aprilie a anului 2018 a fost de 411 mii persoane, în creştere faţă de luna precedentă (404 mii persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (445 mii persoane)”, se arată în comunicat.
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit‐o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25‐74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna aprilie 2018 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,1% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25‐74 ani reprezenta 74,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2018.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...