Meteorologii au emis, marţi, o informare de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până joi dimineaţă. În Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova şi la munte temporar va ninge, în general moderat cantitativ. De marţi seară până miercuri, la ora 23.00, va fi cod galben în 9 judeţe şi în Capitală.
Potrivit ANM, de marţi seară, de la ora 18.00, până joi, la ora 10.00, în Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova şi la munte temporar va ninge, în general moderat cantitativ.
”În regiunile estice şi sud-estice vântul se va intensifica treptat şi local vor fi rafale în general de 50...60 km/h. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge în general 55... 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăşi 75...85 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată”, au transmis meteorologii.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, de marţi seară de la ora 23.00, până miercuri la aceeaşi oră, este cod galben în 9 judeţe şi în Capitală.
”Local, în jumătatea de sud-est a ţării vor fi intervale cu ninsori însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă neuniform şi consistent. În Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei vântul va avea rafale în general de 55...70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii”, au mai precizat meteorologii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.