Doi pacienţi din Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Caransebeş au fost evacuaţi, vineri, după ce în salonul în care erau internaţi un tub de oxigen s-a defectat, având scăpări. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au evacuat butelia de oxigen.
Potrivit reprezentanţilor ISU Caraş-Severin, trei echipaje de pompieri au intervenit la Spitalul Municipal Caransebeş unde într-un salon o butelie de oxigen a avut scăpări la reductor.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei doi pacienţi din acel salon au fost evacuaţi de urgenţă, până când pompierii au reuşit să scoată butelia din salon.
În momentul incidentului, concentraţia de oxigen era în limite normale.
În Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului din Caransebeş sunt internaţi zece pacienţi, în timp ce în Secţia de Pneumologie sunt întrenaţi alţi opt pacienţi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.