Forţele Aerene Române anunţă, marţi, un incident aviatic în care a fost implicat un avion F-16 Fighting Falcon. În momentul lansării unei bombe de antrenament, în judeţul Galaţi, s-a produs desprinderea unui rezervor extern de combustibil şi a unei grinzii de acroşare, materiale care au căzut în zona destinată tragerilor.
”Marţi, 13 iulie, pilotul unei aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Escadrilei 53 Aviaţie Vânătoare a Forţelor Aeriene Române a raportat un incident de zbor survenit în timpul executării unor antrenamente cu trageri de luptă aer-sol în zona poligonului Mălina, jud. Galaţi. Menţionăm faptul că incidentul nu a pus în pericol viaţa pilotului sau a altor persoane, şi nici integritatea aeronavei sau a altor proprietăţi şi bunuri de la sol”, au transmis, marţi, Forţele Aeriene Române, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, din primele informaţii raportate de pilot, în momentul lansării unei bombe de antrenament, s-a produs desprinderea necomandată a unui rezervor extern de combustibil şi a grinzii de acroşare triple de pe partea dreaptă a aeronavei, materiale care au căzut în zona destinată tragerilor aer-sol din poligon.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Conform procedurilor standard în aceste situaţii, pilotul aeronavei a raportat situaţia de urgenţă şi a aterizat în siguranţă pe aerodromul de bază. O comisie numită de şeful Statului Major al Forţelor Aeriene analizează cauzele producerii evenimentului”, se mai arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.