Ancheta la faţa locului şi audierile în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală continuă sâmbătă, când sunt programate şi necropsiile victimelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cinci pacienţi cu COVID-19 au murit în urma incediului care a izbucnit vineri dimineaţă la parterul Pavilionului 5 al Institutului Matei Balş din Capitală, fiind afectate patru saloane.

Procurorul Alexandru Anghel de la Parchetul Tribunalului Bucureşti a declarat vineri seară că în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş, în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă - izbucnirea focului pare să fi fost urmată de explozii ale unor tuburi de oxigen.

Cinci persoane au fost audiate până acum în acest caz, a anunţat Marian Mihoci, adjunctul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, care a precizat că este vorba despre patru infirmere şi un instalator. Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi să ajute la derularea anchetei, procurorii şi poliţiştii explicând că la acest moment nu se poate exclude nicio variantă.

„Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cele patru cadavre şi trimise la INML. În cursul  zilei de mâine vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării la faţa locului au fost cooptaţi şi specialişti de la INSEMEX Petroşani”, a adăugat procurorul.

Acesta a precizat că cercetarea la faţa locului trebuie să fie una „foarte minuţioasă”.

Întrebat dacă au fost găsite surse externe de încălzire, procurorul a precizat că sâmbătă vor fi analizate aceste aspecte.

„Nu pot să vă confirm asta, pentru că nu asta am urmărit în cursul zilei de astăzi, altele au fost priorităţile. Mâine intrăm acolo cu INSEMEX şi vom lămuri”, a răspuns procurorul.

Anghel a arătat că au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere, care vor fi analizate, însă aceste camere nu există în saloane sau pe holurile spitalului.

În ceea ce priveşte victimele, din care patru au fost găsite carbonizate, acestea vor fi necropsiate la INML în vederea identificării.

Surse din anchetă afirmă că, dintre victimele găzite carbonizate, una a fost găsită pe holul principal al pavilionului, una între paturi, una pe balcon şi o alta în grupul sanitar al salonului. Este vorba despre persoane care aveau în jur de 60 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.