Peste o sută de persoane au fost evacuate preventiv, iar 48 de persoane, care au fost surprinse de viituri, au fost salvate de către pompierii militari, în ultimele 24 de ore. Ploile torenţiale au produs efecte în 72 de localităţi din 20 de judeţe.
Precipitaţiile abundente din ultimele 24 de ore au produs viituri şi inundaţii locale în 72 localităţi din 20 de judeţe.
”Intervenţiile pompierilor pentru evacuarea apei s-au derulat cu dificultate din cauza nivelului crescut al apei şi al volumului mare de aluviuni aduse de viituri. Salvatorii au acţionat cu motopompe pentru scoaterea apei acumulate în 65 locuinţe, 78 de anexe şi subsoluri, 267 de curţi, 6 obiective social-economice, cât şi pentru a facilita scurgerea apei din gospodării, prin acţiuni de decolmatare a şanţurilor, rigolelor şi podeţelor”, a transmis, luni dimineaţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Sursa citată a precizat că, in cauza vântului care a suflat cu viteze foarte mari, echipajele ISU au intervenit cu utilaje şi accesorii de descarcerare pentru degajarea a 53 de copaci căzuţi pe carosabil, pe stâlpi de electricitate sau autoturisme.
Cele mai semnificative efecte s-au produs în judeţele Mehedinţi şi Harghita. În Mehedinţi, pompierii au intervenit în peste 20 de localităţi pentru salvarea persoanelor surprinse de viituri în case sau autoturisme, dar şi pentru evacuarea apei din locuinţe.
În judeţul Harghita, apa a măturat localităţile Sândominic, Lunca de Jos şi Valea Rece, fiind necesară evacuarea a preventivă a 100 persoane. Acestea au rămas la rude, urmând să revină la casele lor după retragerea apelor din gospodării.
Situaţii punctuale s-au înregistrat şi în judeţul Botoşani, unde pompierii au salvate trei persoane blocate de apă în autoturisme, dar şi în judeţul Hunedoara unde o persoană cu probleme locomotorii a fost evacuată preventiv la rude.
În judeţul Alba, având în vedere creşterile de debite pe râul Sebeş, echipaje ISU împreună cu autorităţile locale, sprijiniţi de militari ai unităţilor din garnizoana Alba Iulia şi voluntari, au acţionat pentru supraînălţarea cu saci de nisip a digului de protecţie.
”La acest moment, pompierii militari intervin pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor în judeţele Bacău, Harghita, Hunedoara, Mehedinţi, Neamţ şi Timiş. De asemenea, sunt evaluate pagubele produse de inundaţii de către comisii mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a mai transmis IGSU.
În cursul zilei de duminică şi pe timpul nopţii, agenţiile de hidro-meteorologie au emis 63 de avertizări Cod Portocaliu şi 8 avertizări Cod Roşu, care au vizat fenomene severe în cea mai mare parte a ţării.
IGSU şi unităţile teritoriale au transmis 38 de mesaje prin intermediul sistemului Ro-Alert şi au asigurat fluxul de comunicare cu primăriile din zonele vizate de inundaţii şi vijelii.
”În contextul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. Informaţii despre persoane care se află în pericol vor fi imediat anunţate prin numărul unic de urgenţă 112”, a mai transmis ISGU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.