Poliţia Română vine, sâmbătă, cu precizări privind Ordonanţa care vizează testarea anti-drog a şoferilor, precizând că în situaţia unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, poliţiştii întocmesc o lucrare, şi nu un dosar penal, care rămâne la unitatea de poliţie, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituţiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente. În situaţia în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază şi documentele se transmit unităţii de parchet competente, unde lucrarea primeşte un număr unic, respectiv aceasta devine ,,dosar penal", în care se continuă cercetările şi se administrează probe, conform Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere dezbaterea îndreptăţită din spaţiul public, cu privire întocmirea unor dosare penale (ex:Teleorman, Prahova), în urma testărilor pozitive cu aparatul Drager5000, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din domeniul siguranţei rutiere, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a relaţionat cu factorii decizionali din cadrul Parchetului General, pentru stabilirea unui mod unitar de aplicare a prevederilor Ordinului Comun al M.A.I. şi P.Î.C.C.J. nr. 56/12/C/2014, raportat la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare ( inclusiv OUG 84 şi OUG 97)”, precizează IGPR.

Poliţia Română precizează că face trimitere la prevederile articolului 4, alin. 2 din Ordinul Comun, mai sus invocat, respectiv : ,,Înregistrarea actului de sesizare se face într-un termen de cel mult 5 zile, cu excepţia cauzelor penale urgente, a căror înregistrare se realizează în termen de maxim 12 ore. În cuprinsul acestor termene, se realizează întreg circuitul administrativ intern, de la primirea sesizării până la predarea cauzei organului de cercetare penală al poliţiei judiciare."

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

”În acest sens, în situaţia unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, poliţiştii întocmesc o lucrare (Este vorba de actul de sesizare, iar nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliţie, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituţiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente. Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, poliţiştii primesc de la medicină legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază(cea menţionată în paragraful anterior), iar documentele se înaintează de către Poliţie, unităţii de parchet competente, cu propunere de închidere a procedurii, pe cale administrativă”, se arată în comunicat.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, această propunere, a unităţii de poliţie, de închidere pe cale administrativă, într-o astfel de situaţie, are la bază rezultatul negativ al probelor biologice, emis de medicina legală, şi NU presupune o propunere de clasare în accepţiunea Codului de Procedură Penală, ci închiderea pe calea administrativă a lucrării.

”Astfel, persoana testată, cu rezultat negativ de la medicină legală, nu este cercetată de organele de poliţie, sub nicio formă, în cadrul unui dosar penal”, subliniază Poliţia Română.

IGPR mai afirmă că în situaţia în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază şi documentele se transmit unităţii de parchet competente, unde lucrarea primeşte un număr unic, respectiv aceasta devine ,,dosar penal", în care se continuă cercetările şi se administrează probe, conform Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

”Prin urmare, măsura retragerii/reţinerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potenţial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală”, mai subliniază instituţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.