Doi medici de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi sunt cercetaţi de procurori pentru că nu i-au făcut operaţie cezariană unei femei cu sarcina de 36 de săptămâni, iar apoi fătul a murit asfixiat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, procurorii fac cercetări pentru vătămarea fătului şi abuz în serviciu, fiind urmărite penale două femei, medici din cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Procurorii au precizat că, în 4 noiembrie 2020, un medic a consultat la cabinetul privat o femeie care avea sarcina de 36 de săptămâni, punând diagnosticul "circulara de cordon ombilical şi procidenţa de cordon ombilical”, fapt pentru care a recomandat internarea pacientei în cadrul unităţii de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi.
"Deşi diagnosticul impunea o intervenţie medicală urgenţă, suspecta ar fi solicitat persoanei vătămate să efectueze testul Covid pe cont propriu şi mai apoi să se prezinte la unitatea medicală spre a-i fi efectuată operaţia de cezariană”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că, o zi mai târziu, femeia a revenit la unitatea medicală cu testul Covid negativ, iar acelaşi doctor, fiind medic de gardă, "ar fi dispus neinternarea acesteia şi în consecinţă neefectuarea operaţiei de cezariană, deşi acest lucru ar fi fost necesar pentru salvarea vieţii fătului”.
În 8 noiembrie 2020, celălalt medic anchetat de procurori, fiind în serviciul de gardă la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi, a consultat-o pe femeie în serviciul de primiri urgenţe, unde acesta se prezentase întrucât avea contracţii puternice şi eliminase dopul gelatinos.
"A fost stabilit acelaşi diagnostic de <<circulara de cordon ombilical şi procidenţa de cordon ombilical>>, fătul fiind poziţionat transversal. Suspecta T.M.C. ar fi dispus neinternarea acesteia şi în consecinţă neefectuarea operaţiei de cezariană”, se mai arată în comunicat.
În 15 noiembrie 2020 femeia nu a mai simţit nicio activitate din partea fătului, motiv pentru care a mers la acelaşi spital, iar cadrele medicale au constatat că fătul era mort.
"Cauza relevată de protocolul de necropsie întocmit fiind asfixie intrauterină acută, iar la data de 16.11.2020 aceasta a născut natural fătul mort ante-partum”, a menţionat sursa citată.
În 15 martie au fost puse în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la imobilul unde funcţionează Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi, respectiv la imobilul unde funcţionează cabinetul particular al primului medic care o consultase pe femeie, ocazie cu care au fost ridicate mai multe înscrisuri, pentru completarea probatoriului.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.