Şase elevi din judeţul Ialomiţa au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională, cinci dintre ei fiind din Slobozia. Aproape 72 la sută dintre cei care au susţinut toate probele au obţinut medii peste 5.00, nouă dintre elevi terminând examenul cu media generală 1.00. Peste patruzeci dintre cei care s-au înscris au absentat de la examen.
Rezultatele Evaluării Naţionale publicate, luni, de către Ministerul Educaţiei, arată că şase dintre elevii din Ialomiţa au obţinut media 10.00, cinci dintre ei fiind de la unităţi de învăţământ din Slobozia, iar unul de la Urziceni.
În judeţ au fost înscrişi 1.937 de candidaţi, iar 1.394 dintre aceştia, adică 71,97 la sută, au obţinut medii peste 5.00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
S-au înregistrat, de asemenea, nouă medii de 1.00, iar 42 dintre candidaţi au absentat de la toate probele examenului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.