Poliţiştii din Hunedoara au prins, în urma unor percheziţii, doi bărbaţi, de 31 şi 33 de ani, care în luna septembrie ar fi intrat peste o familie din localitatea Peştişul Mare. Au legat de mâini şi picioare o femeie şi pe cei doi nepoţi ai acesteia, de 8 şi 10 ani, şi le-a lipit celor trei bandă adezivă peste gură. Hoţii i-ar fi cerut femeii reţeta de mici pe care familia o foloseşte în afacerera sa cu mezeluri şi carne, iar în final au plecat cu 37.000 de lei, mai multe bijuterii, ceasuri şi alte bunuri.
Poliţiştii din Hunedoara au făcut luni cinci percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi, de 31 şi 33 de ani banuiţi de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată.
”Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că cei doi bărbaţi, la data de 03 septembrie 2022, au pătruns într-o locuinţă situată în cartierul Peştişul Mare, din Hunedoara, unde au exercitat acţiuni violente împotriva persoanei vătămate, o femeie în vârstă de 64 de ani şi a nepoţilor acesteia, în vârstă de 8 şi de 10 ani, pe care i-au lipsit de libertate în mod ilegal, legându-le mâinile şi picioarele şi aplicându-le bandă adezivă pe gură, după care au sustras din locuinţă 37.000 de lei, mai multe bijuterii, ceasuri şi alte bunuri. După sustragerea acestor valori, bărbaţii au părăsit locuinţa lăsând părţile vătămate legate, acestea fiind găsite la scurt timp de un membru al familiei, care a alertat poliţiştii”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al IPJ Hunedoara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit poliţiştilor, ancheta s-a desfăşurat cu dificultate, deoarece cei doi tâlhari aveau feţele acoperite cu cagule în momentul atacului.
După ce au fost identificaţi, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit presei locale, în momentul atacului, cei doi bărbaţi ar fi cerut familiei atacate, reţeta de mici pe care o foloseşte în afacerea pe care o are cu carne şi mezeluri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.