O parte dintre stâlpii care urmează să fie montaţi la Mina Lupeni pentru punerea în funcţiune a abatajului în locul unde s-a surpat un tavan, la începutul lunii octombrie, au sosit şi urmează să fie montaţi. Anchetele deschise în urma accidentului sunt încă în desfăşurare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Sindicatului ”Muntele” din Valea Jiului, Darius Câmpean, a declarat pentru News.ro că 160 de stâlpi, din cei 200 comandaţi, au sosit la Mina Lupeni şi au fost recepţionaţi.

”A sosit o parte din stâlpii promişi. Este vorba despre 160 de stâlpi care au fost aduşi din Polonia. Aceşti 160 de stâlpi au fost recepţionaţi de o comisie a Complexului Energetic Hunedoara. Firma care trebuie să se ocupe de aducerea acestor stâlpi a adus cei 160 din Polonia care, aşa cum spuneam, au fost recepţionaţi, dar a mai adus şi 40 de stâlpi din România, în completare. Cei 40 nu au fost recepţionaţi”, a declarat Darius Câmpean.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Stâlpii sunt necesari pentru punerea în funcţiune a abatajului unde s-a surpat un tavan, la începutul lunii octombrie. 

Accidentul de la Mina Lupeni s-a soldat cu două decese şi cu o persoană rănită. Tavanul unei galerii s-a surpat pe o lungime de aproximativ 16 metri. În subteran, la peste 400 de metri adâncime, se aflau 11 mineri, opt dintre ei reuşind să se salveze.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a deschis o anchetă în acest caz, iar Parchetul Judecătoriei Petroşani a întocmit un dosar de cercetare.

De asemenea, Ministerul Energiei face verificări în acest caz, pentru a stabili cum a fost posibilă prăbuşirea tavanului galeriei.

Anchetele sunt în desfăşurare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.