Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bogdan Hossu a afirmat că premierul a garantat că se va întârzia înaintarea către Parlament a proiectului Legii salarizării unitare pentru a exista timp suficient ”de discuţie, dezbatere şi sincronizare a disfuncţionalităţilor pe care fiecare sector în parte le-a semnalat până acum”, precizând că în următoarea perioadă se va finaliza discuţia cu administraţia publică centrală şi locală, după care se va face o discuţie intersectorială.

"Dorinţa dânşilor este ca Parlamentul să poată să scoată această lege la 1 iulie, asta înseamnă că termenul maxim ar fi sfârşitul lui mai -începutul lui iunie (pentru dezbatere şi adoptare - n.r.) pentru că în momentul în care este consensualizat cu partea sindicală, partenerii sociali, legea în Parlament ar trebui să meargă foarte repede pentru că nu vor mai fi obiecţii sau observaţii. Eu nu am văzut proiectul şi nu ştiu pe nimeni care să fi spus că a văzut proiectul de lege a salarizării în ansamblul său, adică corpul legii, anexele de salarizare pe fiecare an de promovare şi anexele legate de sporuri care rămân într-o anumită nebulozitate", a declarat Bogdan Hossu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a precizat că sindicatele au făcut completări referitoare la principiile pe care trebuie construită legea salarizării.

”Am făcut câteva completări la Legea salarizării unice în sectorul bugetar legate de principiile care ar trebui să o construiască, în principal cele două elemente care vor crea multe diferenţe şi discriminări în sistem - mă refer la decizia Curţii Constituţionale din decembrie care spune că trebuie dat salariul cel mai mare din sectorul respectiv, cât şi problema legată de hotărârea de guvern cu salariul minim garantat în plată care este de la 1 februarie 2017”, a arătat liderul sindical.

La rândul său, liderul BNS, Dumitru Costin, a declarat că întâlnirea de miercuri ”a fost mai mult un schimb de opinii şi nimic concret”.

”Întâlnirea de astăzi (miercuri, n.r.) a fost o întâlnire de cunoaştere. Este prima care are loc. Agenda a fost propusă de Guvern. A fost mai mult un schimb de opinii. Absolut nimic în concret. Pentru toţi cei care sunt interesaţi de Legea salarizării în sectorul bugetar trebuie să-i informez că, la fel ca şi ceilalţi colegi ai mei, nu dispunem de absolut nicio informaţie suplimentară. Documentul este în lucru în interiorul Ministerului Muncii, iar astăzi nu am discutat, cel puţin pe acest subiect, despre nimic altceva, adică cine ia, cât ia, unde creşte, unde scade, deci absolut nimic pe acest subiect”, a declarat Dumitru Costin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.