Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale.
”Această măsură vine ca urmare a evoluţiei continue a activităţilor în domeniul silvic, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, dar şi pentru întărirea capacităţii de control şi monitorizarea fondului forestier”, a subliniat ministrul Tanczos Barna, citat într-un comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Ministerul Mediului.
Potrivit sursei citate, Garda Forestieră Naţională este instituţie publică ce va funcţiona ca structură de specialitate a administraţiei publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat şi se va afla în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Gărzii Forestiere Naţionale şi ale Gărzilor forestiere din subordine se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de minim 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Conducerea Gărzii Forestiere Naţionale va fi asigurată de un inspector general cu rang de secretar de stat, care are calitatea de ordonator secundar de credite, ajutat de un inspector general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, angajaţi în condiţiile legii.
Gărzile Forestiere trec în subordinea Gărzii Forestiere Naţionale, ca instituţii publice cu personalitate juridică.
Principalele atribuţii ale Gărzii Forestiere Naţionale constau în:
• coordonarea activitatăţii gărzilor forestiere;
• avizarea propunerilor de acte normative emise de gărzile forestiere;
• controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional;
• controlarea aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional;
• controlarea trasabilităţii materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;
• realizarea de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.
Potrivit Ministerului Meidului, Gărzile forestiere vor avea ca atribuţii implementarea, monitorizarea şi controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, dar şi a aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional. Gărzile forestiere vor monitoriza şi controla trasabilitatea materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare şi vor elabora rapoartele operative pe care le vor transmite către Garda Forestieră Naţională, în vederea realizării de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.
Organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi Gărzile Forestiere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.