Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărâre pentru operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL), iar ministrul Mediului, Costel Alexe, a afirmat că se va ajunge, astfel, la stoparea tăierilor ilegale de lemn şi a transporturilor ilegale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Înţelegem cât de important este rolul pe care-l are pădurea şi când discutăm de efectee ploilor torenţiale şi mai ales a acestor catastrofe. Este important să înţelegem cu toţii cât de important este să ne protejăm aceste resurse”, a declarat, joi seară, după şedinţa de Guvern, Costel Alexe.

Acesta a anunţat că Guvernul a aprobat operaţionalizarea SUMAL. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În şedinţa de Guvern am aprobat HG pe care am promis-o de la începutul mandatului: operaţionalizarea SUMAL. Odată cu operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos vor reuşli, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte bun al materialului lemnos. Vom şti, în orice moment, cât s-a tăiat din păduri, unde va merge, către ce depozit şi, mai ales, apoi către terţi”, a mai precizat ministurl.

Alexe a explicat că, odată cu operaţionalizarea SUMAL, ”transportul dublu pe acelaşi aviz nu se va mai putea realiza, nimeni nu va mai putea să transporte, cu aviz, cantităţi mai mari sau mai mici pentru că la fiecare transport vor fi obligaţi să urce cele trei fotografii – faţă, lateral, spate, pentru a dovedi cantitatea de material lemnos”.

”Multe dintre aceste ilegalităţi de multe ori s-au petrecut cu sprijinul sau au închis autorităţile ochii. Prin acest sistem vom şti exact: cât au tăiat, cât au avoizat, cât şi-au însuşit şi cât trebuie să ajungă la destinaţie. Prin această HG ajungem să limităm şi să stopăm tăierile ilegale din pădurile României cât şi transportul ilicit”, a mai declarat Alexe.

SUMAL 2.0, noul sistem de monitorizare a pădurilor, a intrat în teste în 28 aprilie. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.