Guvernul a analizat miercuri, în primă lectură, ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care prevede acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Un deziderat al acestui Guvern este reluarea acordării voucherelor de vacanţă şi astăzi, prin dezbaterea proiectului, facem un pas important pentru a-l duce la îndeplinire. Măsura s-a dovedit a fi benefică pe durata implementării ei atât pentru salariaţi, cărora li s-a oferit o nouă ocazie să îşi redescopere ţara în vacanţele lor, dar mai ales pentru operatorii din turism. Mai exact, voucherele de vacanţă au determinat aproximativ un milion de români să consume produse locale, călătorind aici, acasă. În această manieră au fost atenuate, într-o mare măsură, efectele negative ale pandemiei COVID-19, iar pentru continuitate consider oportună promovarea actului normativ în cel mai scurt timp cu putinţă”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

În actualul context epidemiologic, este necesară şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 31 decembrie 2022.

Acest lucru este prevăzut în proiectul de act normativ, fiind subliniat că o parte dintre vacanţele achiziţionate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător de către agenţiile de turism, conform clauzelor contractuale, sau nu au putut fi prestate de către furnizorii de servicii, impunându-se despăgubirea acestora.

Pe perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanţă urmează să fie emise doar pe suport electronic, mai indică sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.