Grupul de Comunicare Strategică a transmis, sâmbătă, că au fost confirmate 255 cazuri noi de infectare cu coronavirus şi s-au înregistrat 8 decese. 43 de cazuri noi au apărut în Bucureşti şi 21 la Cluj. 73 de pacienţi sunt internaţi la ATI.
Până astăzi, 7 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.084.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.048.481 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 255 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
În Bucureşti s-au confirmat 43 de noi infectări, iar în Cluj 21.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor.
Sursa citată a precizat că, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 37 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
”Până astăzi, 34.313 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 06.08.2021 (10:00) – 07.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 8 decese (3 bărbaţi şi 5 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Iaşi, Prahova, Vaslui şi Vrancea. Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 ani. Din cele 8 decese înregistrate, 6 sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 ale unor pacienţi care nu au prezentat comorbidităţi”, au mai precizat autorităţile.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 545. Dintre acestea, 73 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.788.084 de teste RT-PCR şi 1.945.358 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.305 teste RT-PCR (4.119 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.186 la cerere) şi 16.826 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.560 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 687 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.733 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 334 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.297 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 6 august, 430 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 101.101 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.573 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 2 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.