Două dintre cele trei depozite de deşeuri ce deservesc municipiul Bucureşti nu mai deţin acte de reglementare, fiind în procedură de autorizare, au anunţat, joi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM). Activitatea depozitului ecologic Vidra, judeţul Ilfov, a fost sistată în urma expirării autorizaţiei de mediu.
Reprezentanţii GNM au anunţat, joi, că două dintre cele trei depozite conforme de deşeuri ce deservesc municipiul Bucureşti nu mai deţin acte de reglementare fiind în procedura de autorizare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov.
Totodată, GNM a precizat că s-a efectuat o nouă acţiune de control la depozitului ecologic Vidra, judeţul Ilfov, pentru a verifica respectarea şi îndeplinirea măsurilor dispuse anterior.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma verificărilor s-a constatat că, deşi valabilitatea autorizaţiei integrate de mediu expirase, operatorul a continuat depozitarea deşeurilor pe amplasament. Urmare a acestui fapt, operatorul a fost sancţionat de către comisarii GNM, cu amendă contravenţionala în valoare de 60.000 lei. De asemenea, a fost dispusă şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii, până la emiterea unei noi autorizaţii integrate de mediu de către autoritatea competentă, respectiv Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov”, precizează reprezentanţii GNM.
Potrivit acestora, depozitul Vidra a mai fost controlat în perioada 02-12 octombrie, fiind aplicată şi atunci o amendă contravenţională de 140.000 lei. De asemenea, s-au dispus 15 măsuri de remediere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.