Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, anunţă că a fost aprobată o finanţare europeană de aproape 484 de milioane de lei din mecanismul REACT-EU, cea mai mare parte a banilor fiind destinată dotărilor pentru spitale, centre sociale şi şcoli, în contextul pandemiei COVID-19, iar restul pentru proiecte legate de eficienţă energetică şi energie regenerabilă. "Este o super reuşită, având în vedere cât de încurcată era situaţia atunci când am preluat conducerea ministerului. Fostul ministru Marcel Boloş făcuse promisiuni în campania electorală de 3,28 miliarde de euro din REACT EU şi asta, prin acte normative iniţiate de MFE. Adică mai mult decât dublu faţă de ce stabilise Comisia Europeană", afirmă Ghinea.
"E oficial, vom primi noi fonduri europene de 483,8 milioane euro pentru dotarea spitalelor, centrelor sociale şi şcolilor, în criza COVID-19 şi pentru proiecte din energie, din mecanismul REACT-EU. Am primit aseară confirmarea Comisiei Europene. Suma asta va merge la proiecte din Programul de Infrastructură Mare, şi anume cele destinate sănătăţii în context COVID, plus cele pe eficienţă energetică şi energie regenerabilă", a afirmat Cristian Ghinea, joi, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că vor fi aprobate şi alte finanţări suplimentare din REACT-EU, în total 1️,32 miliarde de euro pentru anul 2021.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Este o super reuşită, având în vedere cât de încurcată era situaţia atunci când am preluat conducerea ministerului. Fostul ministru Marcel Boloş făcuse promisiuni în campania electorală de 3,28 miliarde de euro din REACT EU şi asta, prin acte normative iniţiate de MFE. Adică mai mult decât dublu faţă de ce stabilise Comisia Europeană. Adică o sumă enormă, fără justificare, promisă prin OUG. Din burtă, pentru că urma campania. Mai mult, nicio structură din cadrul ministerului nu a fost consultată sau implicată în punerea în aplicare sau în elaborarea actelor oficiale care prevăd alocări bugetare prin intermediul acestui instrument. Practic, nu a existat vreo fundamentare pentru oricare dintre măsuri", a susţinut Ghinea.
El a afirmat că a reuşit să negocieze cu Comisia Europeană, la propunerea autorităţilor de management, o distribuire echilibrată a fondurilor pe care le stabilise şi care să respecte şi Regulamentul REACT EU şi să se încadreze în cele 1,32 miliarde de euro.
"Cele 483,8 milioane euro pentru care am primit prima undă verde, aseară, se referă la: 283,8 milioane euro pentru sănătate - dotări pentru spitale, centre sociale şi şcoli, în contextul pandemiei COVID-19; 200 milioane euro pentru Creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie", a detaliat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Potrivit acestuia, în următoarele săptămâni vor fi aprobate finanţările din REACT EU pentru anul 2021 şi pentru Programul Operaţional Competivitate - 550 milioane euro, Programul Operaţional Capital Uman – 234 milioane euro şi Programul Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – 56 milioane euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.