Poliţiştii locali din Timişoara, în special cei care patrulează în zona centrală a oraşului, vor fi dotati şi cu câte un ghid cu expresii uzuale, în limbile engleză şi germană, pentru a putea comunica mai uşor cu turiştii. Astfel, agenţii se pregătesc pentru programul Capitală Culturală a Europei în anul 2021.
”Pentru ca poliţiştii locali să poată veni în sprijinul turiştilor, Poliţia Locală Timişoara a conceput un ghid poliglot cu expresii uzuale, în limbile engleză şi germană. Poliţia Locală Timişoara se preocupă permanent pentru pregătirea poliţiştilor locali care acţionează în stradă şi iau contact direct cu turiştii care le solicită diverse informaţii”, se arată într-un comunicat, de luni, al Poliţiei Locale Timişoara.
Ghidul va fi împărţit tuturor poliţiştilor locali şi are scopul de a-i ajuta în munca de teren, fiind înscris în acesta şi expresii din domeniul ordinii publice, circulaţiei rutiere, protectiei mediului, disciplinei în construcţii, acte şi exerciţii comerciale, modalitatea de contactare a instituţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conceperea acestui ghid poliglot se adaugă cursurilor de limba engleză organizate pentru poliţiştii locali începători.
În acest fel, poliţiştii locali se pregătesc să comunice mai bine cu turiştii, în condiţiile în care Timişoara va fi Capitală Culturală a Europei în anul 2021.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.