Gelu Voican Voiculescu, inculpat oficial în Dosarul Revoluţiei, susţine că nu are nimic să-şi reproşeze, iar procesul este doar ”o răzbunare politică”. ”Procurorii au dat curs unei directive care a venit clar din partea preşedintelui Iohannis”, a spus Voiculescu la Digi 24, apreciind că acuzaţia potrivit căreia el şi ceilalţi trei inculpaţi s-ar face vinovaţi de moartea a peste 860 de oameni este ”o blasfemie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este o fază intermediară din urmărirea penală care este în plină desfăşurare. Iniţial am fost suspecţi, acum am devenit inculpaţi, în sensul că se pune în mişcare procedura de urmărire penală şi rămâne de văzut dacă până la sfârşit vom fi trimişi în judecată sau nu. Nu era o surpriză, pentru că aflasem de alte două inculpari din astea şi ştiam că fac parte din cei patru. Nu am ce să îmi reproşez din acea perioadă. Am fost un om care a ieşit din stradă şi nu aveam nicio autoritate ca să dau ordine şi să mă angajez în vreun fel în acţiuni militare”, a declaratm vineri, la Digi 24, Gelu Voican Voiculescu.

Potrivit acestuia, ”procesul reprezintă o răzbunare politică”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Este trist şi dureros ca Revoluţia noastră să fie utilizată în lupta politică”, a mai spus Voiculescu.

Potrivit acestuia, procurorii au acţiunat la ”directiva” preşedintelui Klaus Iohannis.

”Procurorii au dat curs unei directive care a venit clar din partea preşedintelui Iohannis, care a spus că oameni care au mâinile pătate de sânge sunt în libertate şi că nu e vremea istoricilor, ci vremea procurorilor”, a mai declarat Gelu Voican Voiculescu.

Acesta afirmă că acuzaţia potrivit căreia el şi ceilalţi trei inculpaţi s-ar face vinovaţi de moartea a peste 860 de oameni este ”o blasfemie”.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpaţi în Dosarul Revoluţiei, au anunţat, vineri, reprezentanţii Parchetului General.

Cei patru sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii, procurorii precizând că, după înlăturarea lui Nicolae Ceuşescu, s-a creat în mod intenţionat o ”psihoză teroristă” care a dus decesul a peste 800 de persoane şi rănirea a peste 2.100. După 22 decembrie, s-au tras peste 12,6 milioane de cartuşe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.