Garda Naţională de Mediu cumpără drone pentru monitorizare şi control, iar noile echipamente vor ajuta la descoperirea poluatorilor în timp util.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a afirmat că dronele sunt achiziţionate prin PNRR. 
 „Astăzi, Garda Naţională de Mediu recepţionează 16 drone achizitionate prin programul PNRR. Ziua de azi marchează un moment istoric pentru Garda Naţională de Mediu, istoric şi firesc deopotrivă, anume dotarea celei mai importante instituţii de inspecţie şi control din domeniul protecţiei mediului cu tehnologie pe măsura atribuţiilor. Aceste echipamente vor ajuta la depistarea poluatorilor în timp util, astfel încât acţiunile noastre să fie prompte, asigurând totodată şi un grad ridicat de prevenţie. Este un succes al instituţiei, şi ţin pe această cale să felicit echipa de proiect pentru faptul că GNM a reuşit performanţa de a respecta până acum, toate jaloanele impuse prin PNRR", a declarat Andrei Corlan. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au precizat că aceste echipamente de ultimă generaţie sunt achiziţionate în cadrul unui proiect PNRR pe care instituţia îl are în derulare, începând din 21 martie 2024. 
„Sistemele aeropurtate, dotate cu senzori şi echipamente specifice activităţii de inspecţie şi control (termoviziune/filmare de noapte, capturi foto/video, măsurare a suprafeţelor şi volumelor), vor furniza informaţii în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului şi vor deveni un instrument esenţial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, au precizat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. 
Zilele acestea, la Braşov, se desfăşoară a doua rundă a instructajului de care beneficiază comisarii celor 14 comisariate judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu care vor fi dotate, cu aceste echipamente. Este vorba despre Alba, Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiş şi Comisariatul General, care deserveşte şi zona Bucureşti-Ilfov. 
Conform programului, aceste echipamente vor fi utilizate în acţiunile GNM, conform calendarului de implementare, după încheierea cursurilor de instruire şi înmatriculare a dronelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.