Comisarii Gărzii de Mediu Prahova anunţă, joi, că au dat din nou amenzi rafinăriilor care funcţionează în zona municipiului Ploieşti, sancţiunile fiind aplicate ”în urma numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv” primite de la locuitorii municipiului. Anunţul comisarilor de mediu a fost făcut exact în una dintre zilele în care, în unele zone ale oraşului, locuitorii au constatat din nou că aerul este greu de respirat, din cauza mirosului de sulf.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În urma controalelor efectuate la cele trei rafinării din arealul Municipiului Ploieşti demarate ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv resimţit în ultima perioadă de locuitorii oraşului, Garda de Mediu Prahova a aplicat operatorilor care administrează rafinăriile sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 130.000 lei în conformitate cu prevederile Legii 104/ 2011 privind calitatea aerului şi ale OUG 195/2005 privind protecţia mediului”, anunţă, joi, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, amenzile au fost aplicate ”pentru neasigurarea de către operatorii economici a măsurilor necesare astfel încât emisiile să nu determine perturbarea mediului din afara limitelor amplasamentelor”.
 
Pe lângă sancţiuni, Garda de Mediu Prahova a dispus în sarcina rafinăriilor controlate măsuri ca operaţiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile şi mirosurile să nu genereze o deteriorare a calităţii aerului dincolo de limitele amplasamentelor acestora.
 
Instituţia nu precizează care sunt societăţile controlate şi amendate şi nici cuantumul sancţiunii aplicate fiecăreia dintre acestea. 
 
Anunţul făcut de comisarii de mediu pe reţeaua de socializare are loc chiar în una dintre zilele în care localnicii din Ploieşti au constatat din nou că aerul este greu respirabil, în zona cartierului Mihai Bravu, unde, în cursul dimineţii, s-a simţit miros puternic de sulf şi de petrol. 
 
În zona municipiului Ploieşti funcţionează trei rafinării: Petrotel Lukoil, Rompetrol Vega, ambele amplasate în oraş, şi Petrobrazi, situată la câţiva kilometri de municipiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.