Comunitatea de voluntari MagiCAMP, proiect al Asociaţiei MagiCAMP, a câştigat marele premiu al Galei Societăţii Civile, care a avut loc luni seară la Ateneul Român, unde acelaşi proiect a obţinut şi locul I la secţiunea „Proiecte şi campanii de Voluntariat”, iar Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică şi Asociaţia Solar Decatlon România au câştigat câte trei premii.
Cea de-a 17-a ediţie a galei, cu subtitlul „Oameni de valoare europeană”, a fost găzduită de relizatorul radio Răzvan Exarhu şi a premiat activitatea sectorului asociativ pe anul 2018.
Au fost înscrise 144 de proiecte, 23 de programe şi 14 campanii de comunicare ale unor organizaţii, companii, dar şi persoane fizice din România, iar 48 de juraţi au determinat câştigătorii celor 17 categorii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Andrei Borţun, iniţiatorul galei, a declarat pe scena Ateneului: „Am încercat să spunem cât mai multor cetăţeni cât de europeană este vocaţia unei majorităţi a organizaţiilor societăţii civile din România. Ea avea să dovedească faptul că această vocaţie europeană, din fericire, este şi a unei majorităţi a societăţii româneşti. (...) Această competiţie şi premiile pe care le dăm sunt, de fapt, mai degrabă un pretext pentru această colecţie de sute de proiecte pe care în fiecare an încercăm să o prezentăm unui public cât mai larg”.
Marele premiu al Galei Societăţii Civile a fost acordat pentru prima dată în istoria proiectului unei iniţiative înscrise în secţiunea „Proiecte şi campanii de Voluntariat”. Taberele MagiCAMP au rolul de a-i bucura pe copiii bolnavi de cancer sau de alte boli grave, dar şi pe familiile acestora. Este necesar ca tratamentul urmat de copii să fie susţinut de activităţi prin care aceştia să-şi recapete încredere în sine şi în ceilalţi, care să le crească stima de sine şi să-i ajute să devină independenţi. Aceste activităţi au rolul de a-i susţine pe copii în lupta cu boala şi de a-i motiva pe parcursul drumului spre însănătoşire. Taberele au găzduit 32 de copii în 2014, 84 de copii în 2015, 180 în 2016, 220 în 2017 şi 270 în 2018. Numărul voluntarilor activi din ţară şi din străinătate este mai mare de 500, iar peste 2.000 de persoane sunt înscrise pe site - Comunitatea de voluntari MagiCAMP.
Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică a câştigat premiul I la secţiunile „Educaţie, Învăţământ, Cercetare” şi „Proiecte pentru Tineret” cu „Debate as an Educational Tool” şi locul I la secţiunea „Programe” cu „Programul de dezbateri în liceu”.
Asociaţia Solar Decatlon România a câştigat trei premii: premiul special pentru Inovaţie şi locul II în secţiunea „Apărarea drepturilor individuale/colective” cu proiectul „EnergiaTa” şi locul II în secţiunea „Educaţie, Învăţământ, Cercetare”, cu proiectul „Casa solară EFdeN Signature”.
Anul acesta cele mai multe proiecte au fost înscrise la secţiunea „Premiul Special pentru Inovaţie” - 37. În topul înscrierilor, secţiunea este urmată de „Educaţie, Învăţământ, Cercetare”, cu 33 de proiecte, şi de „Proiecte pentru Tineret”, cu 32 de înscrieri.
Lista completă a câştigătorilor Galei Societăţii Civile 2019:
Marele premiu – Comunitatea de voluntari MagiCAMP - Asociaţia MagiCAMP
Educaţie, Învăţământ, Cercetare
I Debate as an Educational Tool - Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică
II Casa solară EFdeN Signature - Asociaţia Solar Decatlon Romania
III IziBac - Redăm plăcerea învăţatului - Grupul de Iniţiativă IziBac
Artă şi Cultură
I Ambulanţa pentru Monumente - Asociaţia Monumentum
II ADOPTĂ O PICTURĂ! - Asociaţia de Dezvoltare Regională AEGYSSUS
III Tinere Talente - Fundaţia Regală Margareta a României
Apărarea drepturilor individuale/colective
I Protecţie pentru copiii afectaţi de migraţia economică a părinţilor - Salvaţi Copiii România
II EnergiaTa - Asociaţia Solar Decatlon Romania
III STOP excluziunii în şcolile din România! Fenomenul ”Brăila” - Asociaţia pentru Educaţie şi Justiţie Socială HUMAN CATALYST
III Monitorizarea legii 248/2015 (Fiecare copil în grădiniţă) - Asociaţia Reality Check
Comportament civic şi Participare publică
I Redirectioneaza.ro - Code4Romania
II Academia Rowmania - Sezonul de activităţi 2018 - Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23
III Vecinii, împreună, mută pietre în parcul Bazilescu - Grupul de Iniţiativă Civică Bucureştii Noi
Sănătate
I Dezvoltarea Registrului Naţional al Cancerelor la Copil în România (RNCCR) - Asociaţia Dăruieşte Aripi
II Taberele MagiCAMP, pentru copiii cu afecţiuni oncologice - Asociaţia MagiCAMP
III Fiecare Copil Contează - Salvaţi Copiii România
Incluziune socială
I InSide Out - The Duke of Edinburgh's International Award Romania
II Connecting for children with autism - Asociaţia Help Autism
III Fondul Special pentru Copii - Fundaţia Regală Margareta a României
Servicii de Asistenţă socială
I Telefonul Vârstnicului - Fundaţia Regală Margareta a României
II ABILITAXI - RE:START Cauză Bună
III Construieşte o casă, dăruieşte o acasă! - Hope and Homes for Children Romania
III Butonul care salvează vieţi - Fundaţia de Sprijin Comunitar
Protecţia mediului
I Munţii Făgăraş - 2544 de motive să îi protejezi! - Fundaţia Conservation Carpathia
II Banca pentru Alimente Bucureşti - Banca pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor
III Plantăm fapte bune în România - Asociaţia EcoAssist
III Administrarea Parcului Natural Văcăreşti - Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti
Dezvoltare economică şi socială
I WISE.travel - Fundaţia ”Alături de Voi” România
I Cafeneaua Brutăria cu Poveşti şi Hostelul Bread and Breakfast - Organizaţia Umanitară CONCORDIA
II Antreprenoria Social - Fundaţia Romanian Business Leaders
III Ambasada Sustenabilităţii în România - Asociaţia Responsible Business
Proiecte şi campanii de Voluntariat
I Comunitatea de voluntari MagiCAMP - Asociaţia MagiCAMP
II Campania Dă BLOCK agresivităţii! Şi ”glumele” dor. Stop cyberbullying! - Salvaţi Copiii România
III Plantăm fapte bune în România - Asociaţia EcoAssist
Proiecte pentru Tineret
I Debate as an Educational Tool - Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică
II Partidul te vrea tuns - Ghidul ilustrat al comunismului românesc - Asociaţia Apulum Forum
III GreenIMPACT, educaţie pentru viitorul satului românesc - Fundaţia Noi Orizonturi
Programe
I Programul de dezbateri în liceu - Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică
II Teach for Romania - Teach for Romania
III Civic Lab - Code4Romania
Iniţiative Cetăţeneşti
I Oxford for Romania Summer School - Grupul de Iniţiativă Oxford for Romania
II IziBac - Redăm plăcerea învăţatului - Grupul de Iniţiativă IziBac
III România Centenară - Camelia Moise
Campanii de comunicare pe teme sociale
I In a Relationship - Campania Respectului Avon - Avon Cosmetics România & Fundaţia Friends for Friends
II Mame Adolescente - Asociaţia Art Revolution & Bad Unicorn
III CRONICARI DIGITALI - Zaga Brand & Institutului Naţional al Patrimoniului
Premiul Special Organizaţia New Entry
Banca pentru Alimente Bucureşti - Banca pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor
Premiul Special pentru Inovaţie
EnergiaTa - Asociaţia Solar Decatlon Romania
Gala Societăţii Civile este cel mai amplu proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului asociativ din România. Iniţiată în anul 2002, are ca misiune recunoaşterea tuturor iniţiativelor luate pentru îmbunătăţirea vieţii într-o comunitate, promovarea şi premierea spiritului civic şi a responsabilităţii sociale în România.
Gala Societăţii Civile este un proiect The Institute.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.