Primarul general Gabriela Firea a anunţat, luni, că peste nouă sute de cupluri s-au înscris până acum în programul ”O şansă pentru cuplurile infertile” prin care se primesc 3.500 de euro pentru proceduri de fertilizare in vitro, opt sute dintre acestea primind deja aprobare pentru finanţare. Firea a participat la Teatrul Odeon, la conferinţa "România, ţara copiilor invizibili".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul, organizat de Primăria Capitalei şi Asociaţia "Şi eu am dreptul să fiu părinte" se derulează la Teatrul Odeon, începând cu ora 11.30.
Gabriela Firea a anunţat că manifestarea a fost organizată pentru marcarea Zilei Naţionale a Infertilităţii.

”Am şi eu prieteni, am şi eu foarte multe cunoştinţe care vor să devină părinţi şi care, din păcate, din cauza stresului sau a altor afecţiuni nu reuşesc. De aceea, este bine să marcăm, atât noi ca persoane, cât şi instituţiile, Ziua Naţională a Infertilităţii şi mă bucur că nu lăsam aceste zile să treacă pur şi simplu ca şi cum am rupe o foaie din calendar”, a spus Gabriela Firea.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Primarul general a precizat că, în ultimul an, peste 900 de cupluri s-au înscris în programul ”O şansă pentru cuplurile infertile”, dintre care 800 deja au primit aprobare pentru a primi această finanţare.

”Pot să spun, şi ca mamă care are trei copii – doi obţinuţi prin naştere – să spunem naturală – şi unul obţinut prin fertilizare in vitro, că este o minune atunci când un cuplu îşi doreşte să aibă urmaşi să apeleze şi la noile descoperiri ale ştiinţei”, a mai spus Firea.

La evenimentul de la Teatrul Odeon, participanţii au fost invitaţi să aducă câte o papuşă - ca simbol pentru fiecare copil dorit şi nenăscut în România, urmând ca toate jucăriile să fie donate unui centru de plasament.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.