Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că ar fi de acord cu închiderea şcolilor având în vedere ameninţarea privind noul coronavirus, însă precizează că nu poate lua, la nivel local, decizii care să contravină celor luate de autorităţi la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aş pleda pentru închiderea şcolilor. Ca primar general sunt obligată să nu mă suprapun cu decizii locale peste deciziile luate la nivel naţional. Inima îmi spune că ar fi un element de precauţie suplimentară. Din nefericire, au fost situaţii în care românii întorşi chiar din zonele contaminate nu s-au izolat imediat, s-au întâlnit cu alte persoane, alţii au acceptat mai greu şi carantina. Văzând tot acest fenomen, pentru că unele persoane au un grad de inconştienţă sa de rezistenţă la măsurile luate de autorităţi (...) nu este motiv de panică, dar nu este  nici un moment în care să ne facem fiecare propriile reguli, propriile politici individuale” a  declarat Gabriela Firea, duminică seară, la Antena 3.

Ea spune că opt persoane care au stat în carantină într-o clădire a Primăriei Bucureşti, dintre care patru de pe vasul Diamond Princess, au plecat şi alte şase se află în carantină.

Firea a precizat că zona de carantină a Primăriei Bucureşti poate cuprinde până în 50 de persoane în camere individuale, iar duminică Primăriei i s-a solicitat identificarea încă unui spaţiu pentru carantină.

”Sunt în izolare din această familie (familia bucureşteanului de 49 de ani, primul locuitor al Capitalei infectat – n.r.) fiica domnului care s-a întors de la Roma şi prietenul fiicei”, a precizat primarul general.

”Mai bine să luăm măsuri care pate la un moment dat sunt considerate exagerate decât să fim puşi în situaţia în care să nu fin pregătiţi, poate pentru un val mai mare de îmbolnăviri” a mai spus Gariela Firea.

În România au fost confirmate 15 cazuri de infectare cu coronavirus, două dintre ele fiind în Bucureşti. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.