Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) afirmă că elevii şi dascălii au nevoie de protecţie în şcoli, mai ales în contextul în care în ultima perioadă au avut loc ”acte de violenţă, ameninţări, abuzuri sau consum de droguri”. ”Pasivitatea Guvernului, dar mai ales a parlamentarilor României, care nu fac nimic pentru a combate aceste fenomene, reprezintă de fapt, acum, un girant al acestor manifestări care nu îşi au locul niciunde, cu atât mai mult acolo unde se face educaţie! Poate e vremea acum ca parlamentarii să ia în serios iniţiativa depusă de FSLI în urmă cu câţiva ani, în care am cerut măsuri de protecţie a cadrelor didactice. Cum putem tolera ca un cadru didactic să fie înjunghiat într-o şcoală?”, arată liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi exprimă îngrijorarea privind cazul petrecut astăzi într-o unitate de învăţământ din Capitală, unde o colegă, cadru didactic, a fost înjunghiată de un elev de 16 ani. Considerăm că este o faptă extrem de gravă şi care ar trebui să alarmeze nu doar sistemul de educaţie şi părinţii, dar mai ales autorităţile statului! Din păcate, asistăm la o escaladare a acestei situaţii care poate să devină dramatică! Spaţiul şcolar a devenit deja unul nesigur, dacă ne gândim doar la cele petrecute în ultima perioadă, când am asistat la acte de violenţă, ameninţări, abuzuri sau consum de droguri! Sunt tot mai multe cazuri în care elevii devin violenţi cu proprii colegi sau cu profesorii lor”, afirmă reprezentanţii FSLI, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Ei susţin că se impune intervenţia de urgenţă a Guvernului şi a Parlamentului pentru a crea un cadru legislativ care ”să transforme şcoala într-un spaţiu al siguranţei şi al integrităţii fizice şi psihice, nu unul al pericolului, cum deja se întâmplă în acest moment”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

FSLI aminteşte parlamentarilor României că în anul 2018 a depus un proiect de act normativ privind protecţia cadrelor didactice, ”care a fost pur şi simplu ignorat de aleşii acestei ţări”.

Potrivit sindicaliştilor, este obligatorie o astfel de lege, prin care să le fie oferită siguranţă atât dascălilor cât şi elevilor.

”Lipsa unei intervenţii cât mai rapide şi cât mai ferme a autorităţilor statului duce la un singur deznodământ: colegilor noştri le va fi frică să mai meargă în şcoli, pentru a-şi desfăşura activitatea, colegii noştri îşi vor pierde din autoritatea şi respectul cuvenite prin această meserie, iar elevii vor avea o influenţă negativă din partea celor care perturbă sub orice formă liniştea din unităţile de învăţământ. Din păcate, fără luarea unor măsuri, oricând se pot petrece lucruri şi mai grave în incinta unităţilor de învăţământ”, adaugă aceştia.

“Şcoala este a doua casă, pentru cei mai mulţi copii. Asta înseamnă a doua casă? Un loc în care domină frica, nesiguranţa, actele de violenţă, traficul de droguri? Pasivitatea Guvernului, dar mai ales a parlamentarilor României, care nu fac nimic pentru a combate aceste fenomene, reprezintă de fapt, acum, un girant al acestor manifestări care nu îşi au locul niciunde, cu atât mai mult acolo unde se face educaţie! Poate e vremea acum ca parlamentarii să ia în serios iniţiativa depusă de FSLI în urmă cu câţiva ani, în care am cerut măsuri de protecţie a cadrelor didactice. Cum putem tolera ca un cadru didactic să fie înjunghiat într-o şcoală? Cum putem să ne uităm la astfel de situaţii, fără să intervenim cu măsuri concrete? Ce rol mai au instituţiile acestui stat, dacă nu se reglementează această situaţie în care la orice pas, în şcoli, ne paşte pe toţi pericolul? Ştiţi să răspundeţi la aceste întrebări, stimaţi aleşi ai poporului? În slujba cui lucraţi acum, pentru că nu faceţi nimic pentru securitate şi siguranţă în şcoli, acolo unde aveţi şi domniile voastre copiii?”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.   

O profesoară de la un colegiu din Bucureşti a fost înţepată de un elev în zona gâtului în timpul orei de curs. Elevul, în vârstă de 16 ani nu era un copil problemă sau agresiv.

 

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.