Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că tehnica militară suplimentară alocată de Franţa va ajunge în România la finalul lunii octombrie.
”O companie de transportoare blindate şi una de tancuri Leclerc ale Armatei Franţei vor sosi în România, de la sfârşitul lunii octombrie, pentru a completa mijloacele tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence - BGFP) dislocat în Cincu”, anunţă, miercuri, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că deplasarea se va face către Cincu atât pe calea ferată, cât şi pe roţi, iar pentru o bună desfăşurare a traficului rutier, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii de circulaţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul precizeazăcă Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, dislocate în ţara noastră.
La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional, integrând, pe bază rotaţională, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos.
BGFP contribuie la creşterea cooperării militare a României cu Franţa, şi, implicit, la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de apărare şi descurajare în contextul războiului din Ucraina şi a crizei din regiunea Mării Negre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.