Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită şi instigare la delapidare. În acelaşi dosar este urmărită penal şi o persoană cu funcţie de conducere într-o societate din siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare. Alexe ar fi pretins de la acea persoană produse din tablă, pentru a aloca gratuit acelei fabrici certificate de emisii de gaze cu efect de seră şi a monitoriza măsurile de închidere a unei halde de zgură. Costel Alexe ar fi primit acele produse, în cantitate de 22 de tone şi în valoare de 103.000 lei, la o firmă administrată de o rudă a sa.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: Costel Alexe, la data faptelor exercitând funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru luare de mită şiinstigare la delapidare; persoană fizică având funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare.
"În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură)", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.
Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.
"Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului. Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei şi reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului", spun procurorii DNA.
Conform sursei citate, produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.
Suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a ajuns, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este suspectat de luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă. După aproximativ o jumătate de oră, el a plecat de la DNA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.