Fostul consilier prezidenţial în mandatul lui Emil Constantinescu, Zoe Petre, istoric şi publicist, este spitalizată, în stare gravă, în prezent fiind supusă unor investigaţii medicale complexe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unor surse oficiale, Zoe Petre este internată de mai multe zile la Spitalul Elias, din Capitală, starea sa fiind gravă. 

Sursele citate au precizat că deocamdată, nu se poate preciza diagnosticul, iar la ora actuală este supusă unor investigaţii medicale complexe şi amănunţite.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Zoe Petre, în vârstă de 77 de ani, a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în perioada 1990 - 1996, iar între anii 1996 - 2000, în mandatul lui Emil Constantinescu, a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial pentru politică internă şi externă.Între anii 1992 şi 1996, a activat ca director de comunicare al campaniei prezidenţiale a candidatului CDR Emil Constantinescu.

În anul 2003 devine membru fondator şi vicepreşedinte al partidului "Acţiunea Populară", fondat de către fostul preşedinte al României Emil Constantinescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.