DNA a dispus trimiterea în judecată a fostei conduceri a DGASPC Maramureş care a încheiat contract cu Asociaţia Re-Min din judeţul Mureş pentru îngrijirea a 24-26 de persoane vulnerabile, iar beneficiarii au ajuns într-un centru neautorizat şi care nu avea dotările necesare pentru persoane cu handicap. Procurorii afirmă că, deşi ştiau că nu beneficiază de servicii, cele două femei din conducerea DGASPC Maramureş ar fi efectuat plăţile, prejudiciul depăşind 930.000 de lei. Asociaţia Re-Min este aceeaşi care a gestionat aziliul ”Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti, Mureş, unde zeci de oameni au fost găsiţi în condiţii greu de imaginat, plini de fecale şi sânge, pe saltele murdare, unii fiind închişi într-un subsol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, marţi, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor:

  • Coste-Mădăras Alina-Angela, la data faptei director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie în formă continuată.
  • Curteanu Dorina-Rozalia, la data faptei director general adjunct al DGASPC Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie în formă continuată.

”În perioada martie-octombrie 2022, inculpata Coste-Mădăras Alina-Angela, în calitatea menţinată, cu sprijinul material şi moral al inculpatei Curteanu Dorina-Rozalia, ar fi aprobat la plată şi plătit, în mod nelegal, suma de 932.207 lei, în favoarea unei asociaţii, pentru servicii sociale destinate unor persoane cu dizabilităţi, deşi cunoştea că serviciile nu au fost prestate conform angajamentului legal şi cu respectarea standardelor minime obligatorii de îngrijire a persoanelor vizate. În concret, în contextul modificărilor legislative din anul 2021 care au impus reorganizarea centrelor rezidenţiale publice sau private, conducerea D.G.A.S.P.C. Maramureş a încercat să gestioneze situaţia celor mai dificile cazuri de persoane cu dizabilităţi aflate în custodia sa. Astfel, au fost contractate serviciile unei asociaţii private din judeţul Mureş care ar fi preluat în îngrijire 26-25-24 de persoane (numărul acestora variind în timp)”, a trasmis, marţi, DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, în realitate, persoanele respective ar fi ajuns în altă locaţie decât cea prevăzută în contractul de prestări servicii şi care nu avea licenţă de funcţionare, nu deţinea nici alte autorizaţii prevăzute de lege (sanitară, de securitate la incendii), spaţiile interioare şi exterioare nu erau sigure, locaţia neîndeplinind standardele minime pentru îngrijirea şi asistenţa persoanelor cu dizabilităţi.

”De altfel, cu ocazia unor controale desfăşurate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş în cursul lunii iunie şi august 2022, la centrul respectiv s-au constatat grave carenţe. Prin urmare conducerii D.G.A.S.C.P.C. Maramureş i s-a solicitat găsirea în regim de urgenţă a unor soluţii pentru transferul beneficiarilor într-un centru social care funcţionează legal şi efectuarea de demersuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit. Mai mult, pe fondul neîndeplinirii standardelor minime de calitate ale locaţiei în care funcţiona ilegal centrul, respectiv a personalului insuficient şi necalificat, două dintre persoane au suferit vătămări corporale grave care în final, au condus la deces”, a mai transmis DNA.

Procurorii afirmă că Coste-Mădăras Alina-Angela, cu sprijinul celeilalte inculpate, ar fi dispus plata integrală a seviciilor sociale, deşi cunoştea că acestea nu au fost prestate conform angajamentelor legale, respectiv în locaţia contractuală, fiind total ignorate şi standardele legale privind acordarea serviciilor de găzduire, de alimentaţie, de asistenţă pentru sănătate, de evaluare şi planificare, de informare şi asistenţă socială, de consiliere psihologică, de abilitare şi reabilitare, de îngrijire şi asistenţă, de dezvoltare/menţinere a deprinderilor de viaţă independentă, de protecţie şi drepturi ale beneficiarilor.

”În acest mod, ar fi fost cauzată o unei pagubă în dauna Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş în valoare  de 932.207 lei şi vătămarea gravă a intereselor legale ale acesteia vizând necesitatea de a asigura prestarea unor servicii sociale unui număr de 26 de persoane adulte cu dizabilităţi grave şi, în mod corelativ, a unui folos necuvenit asociaţiei contractoare, în cuantum echivalent pagubei menţionate”, a mai transmis DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii instituite în cauză.

ONG-ul cu care s-a încheiat contractul de către DGASP Maramureş este Asociaţia Re-Min, aceeaşi care a gestionat ”Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti care a fost, anul trecut, în centrul unui scandal.

Zeci de persoane au fost descoperite cazate în condiţii improprii şi lipsite de îngrijirea necesară.

Unii dintre beneficiari erau în subsolul azilului, printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge.

Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi.

Două persoane, în stare gravă, au fost descoperite ascunse într-o încăpere încuiată de trei metri pătraţi, fără lumină naturală, stând într-un pat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.