Un fost jandarm din Suceava, care a participat şi la misiunea de menţinere a păcii în Kosovo, a murit din cauza coronavirus. Bărbatul avea 42 de ani, a fost confirmat în 19 decembrie, iar după câteva zile a fost internat a ATI; cu saturţia extrem de mică de oxigen. Pacientul nu prezenta comorbidităţi, dar a murit n prima zi a anului.
”Anul 2021 a început cu o veste foarte tristă. În prima zi a anului, un fost jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a încetat din viaţă, la vârsta de doar 42 de ani, fiind răpus de COVID-19. Neculai Prostire a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2, iar după câteva zile, pe data de 19 decembrie, a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava, secţia ATI, cu saturaţia de oxigen foarte scăzută. Acesta nu prezenta alte comorbidităţi”, a transmis, sâmbătă, Jandarmeria Suceava.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din anul 2004 până în anul 2012, bărbatul şi-a desfăşurat activitatea în domeniul ordinii şi siguranţei publice, debutând în cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Fălticeni.
În perioada decembrie 2010- iunie 2011 a participat la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo.
”În aceste momente de tristeţe, ne manifestăm regretul faţă de pierderea fostului nostru camarad şi transmitem sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au mai transmis jandarmii din Suceava.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.