Şapte focare de COVID-19 sunt active în judeţul Timiş, iar cel mai recent este la Primăria Timişoara, unde au fost depistate şase cazuri. Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că toate cele şapte focare sunt sub supraveghere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
La Primăria Timişoara au fost depistate şase cazuri de COVID-19 care au legătură între ele, astfel că a fost declarat focar, iar reprezentanţii DSP Timiş supraveghează evoluţia acestui nou focar.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit DSP Timiş, în judeţ mai sunt active alte şase focare de COVID-19: la un Cămin pentru persoane vârstnice din Timişoara, unde sunt confirmate 84 de cazuri, la un Centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din localitatea Sinersig - 28 de cazuri, la un Cămin privat pentru persoane vârstnice din Timişoara - 21 de cazuri, la un Cămin pentru persoane vârstnice din Chişoda - 30 de cazuri, la o asociaţie privată - 5 cazuri şi la Primăria comunei Giarmata - 5 cazuri.
 
DSP Timiş a finalizat, în ultimele 24 de ore, 306 anchete epidemiologice şi mai are în lucru alte 251.
 
În judeţul Timiş, au fost depistate 385 de noi cazuri COVID-19, în ultimele 24 de ore, cele mai multe la Timişoara - 208. În spitale sunt internate 345 de persoane cu virusul SARS CoV-2, din care 59 se află pe secţiile ATI. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 decese în Timiş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.