Premierul Florin Cîţu a reiterat că autorităţile din România nu iau în calcul un nou lockdown şi a subliniat că în ţara noastră sunt, în prezent, cele mai relaxate masuri din pandemie, comparativ cu restul lumii. Cîţu a subliniat că numărul mare de cazuri de COVID-19 se datorează sezonului de schi, pe care nu multe ţări şi l-au permis în această iarnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Anul trecut nu am avut vaccin şi am reuşit să trecem prin aceste perioade. În paralel cu campania de vaccinare, avem campania pe care o menţinem de a stopa pandemia. Masca este obligatorie, avem distanţarea socială, dezinfectantul trebuie să fie la noi. Am înăsprit condiţiile pe timpul nopţii, dar, dacă ne uităm ce se întâmplă în restul lumii, vedem că România are printre cele mai relaxate condiţii şi am reuşit să fim aici pentru că oamenii, în mare majoritate, au respectat aceste reguli. Obiectivul este să păstrăm. După ce am văzut lockdown-ul de anul trecut, anul acesta nu mai trebuie să existe aşa ceva, trebuie să găsim un echilibru, să ducem economia funcţională, dar să şi putem să controlăm pandemia”, a declarat Florin Cîţu, la B1 TV, joi seara.
 
Premierul a adăugat că, în valul doi, România nu a mai intrat în lockdown, spre deosebire de alte ţări.
 
"Anul trecut nu am intrat în lockdown şi ajunsesem la cifre foarte mari. Singurele perioade de lockdown au fost în martie şi aprilie anul trecut, dar după, valul doi, nu au mai existat perioade de lockdown şi cred că România a fost singura ţară fără lockdown după valul doi”, a precizat premierul.
 
Florin Cîţu a explicat că din cauza sezonului de schi a crescut numărul celor îmbolnăviţi.
 
"Nu luăm în calcul aşa ceva (un lockdown - n.r.) şi ştim de ce cresc cazurile. România a avut un sezon de iarnă în care oamenii au mers la schi. Foarte puţine ţări şi-au permis acest lux şi acolo, e adevărat, oamenii nu au respectat în totalitate regulile. Dacă ar fi respectat, nu am fi fost nevoiţi să luăm şi măsurile din perioada următoare. Dar am demonstrat că am deschis şcolile şi nu de acolo vine numărul de infectări”, a susţinut Cîţu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.