Gabriela Firea a anunţat că reprezentanţii PSD în Consiliul Local Sector 1 au depus un document prin care este convocată luni o şedinţă a Consiliului, de la ora 12.00, pentru a vota un proiect prin care să fie abrogată hotărârea care transferă patru spitale din Capitală - Floreasca, Grigore Alexandrescu, Oftalmologic şi de Arşi în administrarea PMB. Prim-vicepreşedintele PSD a adăugat că a fost făcută o acţiune să către către Instituţia Prefectului care poate suspenda această hotărâre. Ea a mai spus că va fi deschisă şi acţiunea în contencios administrativ la Tribunalul Bucureşti. „În acest moment asistăm la un ping-pong între primarul Sectorului 1 şi primarul general care afirmă că cine nu are timp, chef să administreze aceste lucruri, să facă bine să caute finanţare sau dacă se transferă la Primărie, atunci să asigure şi bani”, a completat Firea.
„Mă aflu aici alături de parlamentarii din Bucureşti, consilierii generali şi locali, pentru a protesta vehement pentru tăiere finanţării pentru 4 spitale din România de către CL Sector 1 şi de Clotilde Armand. Considerăm că nu îşi poate permite tăierea finanţării pentru niciun spital. Cele 4 spitale care sunt acum în situaţia de a fi în aer au fost trasfertate atunci către Consiliul Local Sector 1 şi nimeni nu a îndrăznit să taie finanţarea a 4 spitale din Bucureşti”, a afirmat Gabriela Firea, vineri într-o conferinţă de presă.
Senatoarea PSD a mai afirmat că decizia susţinută de Clotilde Armand este ilegală, abuzivă şi aberantă.
„Situaţia este şi ilegală, abuzivă şi aberantă. Astăzi colegii mei, consilierii locali de la Sectorul 1 au depus două documente la secretariat, primul e convocarea unei şedinţe pentru luni la ora 12.00, de către o treime de consilieri, ceea ce am reuşit să avem, iar al doilea document e un proiect de hotărâre prin care solicităm abrogarea hotărârii care taie finanţarea Spitalului Grigore Alexandrescu de copii, Floreasca, Oftalmologic şi de Arşi. Am văzut că sunt consilieri locali care regretă această decizie şi anume proiectul susţinut vehement de primarul Sectorului 1 au posibilitatea în şedinţa de luni să îşi arate profesionalismul, omenia şi responsabilitatea. Au ocazia să voteze proiectul de abrogare a hotărârii mostruoase care taie finanţarea pentru aceste 4 spitale. De aceea depunem acţiunea şi către Instituţia Prefectului care poate suspenda această hotărâre. M-aş fi aşteptat ca domnul prefect Berbeceanu să se autosesizeze, aşa cum a făcut-o în alte cazuri. Nu a făcut-o. Oare nu îi pasă de copii, nu are timp. Atunci venim noi cu solicitarea de suspendare a acestei hotărâri”, a explicat Firea.
Fostul edil general a mai precizat că va fi făcută şi o acţiune în contencios administrativ la Tribunalul Bucureşti, cu privire la această decizie luată de Consiliul Local Sector 1 referitoare la administrarea celor 4 spitale. Ea a mai spus că din buget 10-15% mergea către cele patru unităţi sanitare pentru întreţinere, reparaţii şi modernizare.
„Mergem cu acţiunea în contencios administrativ la Tribunalul Bucureşti pentru că oamenii trebuie să se simtă apăraţi. În acest moment asistăm la un ping-pong între primarul Sectorului 1 şi primarul general care afirmă că cine nu are timp, chef să administreze aceste lucruri, să facă bine să caute finanţare sau dacă se transferă la Primărie, atunci să asigure şi bani. Păi chiar asta e problema că doamna Armand nu a mai vrut să finanţate, a renunţat la o parte din buget de circa 10-15% privind cheluielile care s-au realizat pentru aceste 4 spitale, cheltuieli de întreţinere, de pază, investiţii reparaţii, consolidarea unor săli de operaţii şi aparatură performantă. Cele 19 spitale administrate de PMB au beneficiat de asemenea investiţii în anii anteriori, inclusiv investiţii majore în cei 4 ani în care am fost primar”, a conchis Gabriela Firea.
Edilul general Nicuşor Dan a afirmat într-o postare pe Facebook, că înţelege că există dorinţa transferului unor obiective dificil de administrat către PMB şi este deschis să le administreze, însă trebuie să fie asigurată finanţarea către Primăria Capitalei pentru acest lucru. El face aceste precizări, după ce, la propunerea primarului Sectorului 1 Clotilde Armand (USR-PLUS), care a invocat inclusiv o decizie a Curţii de Conturi, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat miercuri seară ca 4 spitale să treacă din administrarea Sectorului 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Consiliul Local al Sectorului 1 a avut pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri un proiect de hotărâre care prevede transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a terenurilor şi clădirilor aferente a patru spitale în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti şi anume spitalele Floreasca, Grigore Alexandrescu, Oftalmologic şi de Arşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.