O femeie autopsier în cadrul Spitalului Judeţean Suceava este cercetată de procurori după ce a primit mită de la 37 de persoane pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu legate de pregătirea, îmbălsămarea şi îmbrăcarea trupurilor persoanelor decedate. De asemenea, ea este anchetată şi pentru că a furat 600 de lei de la o persoană decedată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus cercetarea unei femei sub control judiciar pentru comiterea a 37 de infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de furt. 
 
“Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că inculpata, în calitate de autopsier în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, în perioada februarie - aprilie 2020, a pretins şi/sau primit de la un număr de 37 aparţinători ai persoanelor decedate, sume de bani cuprinse între 20 şi 350 lei sau alte bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu legate de manipularea, pregătirea, îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea, cosmetizarea, pulverizarea de produse biocide (formolizarea) trupurilor persoanelor decedate, efectuarea procedurii de identificare şi predarea către aceştia”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată menţionează că, la data de 4 aprilie 2020, femeia şi-a însuşit suma de 600 de lei dintre bunurile unei persoane decedate. 
Procurorii continuă cercetările în acest caz.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.