Federaţia Sanitas declanşează, luni, greva generală, prim-vicepreşedintele Marius Sepi precizând, pentru News.ro, că nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată. În spitale vor fi pichete de grevă, iar o treime dintre angajaţi va asigura continuitatea actului medical. Aproape 75.000 de medici, asistenţi medicali şi alţi angajaţi din sistemul sanitar încetează lucrul, ca urmare a faptului că nu s-a ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării, a mai spus Sepi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Federaţia Sanitas a anunţat că declanşează, luni, greva generală şi că îşi cere scuze faţă de toţi pacienţii care vor fi afectaţi de această acţiune, precizând că o treime dintre angajaţi va asigura continuitatea actului medical, iar urgenţele vor fi rezolvate.

"Nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată. Intervenţiile programate vor fi amânate, atât timp cât sunt pentru suferinţe cronice", a declarat, duminică seară, pentru News.ro, Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas. Sepi a precizat că în spitale vor fi pichete de grevă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Într-un mesaj postat pe Facebook, duminică, prim-vicepreşedintele Sanitas a spus că pregăteşte greva generală la Spitalul Municipal Sebeş, urmând ca luni să fie alături de colegii săi de la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

"30.10.2016, Sebeş. În anul 1998, în urma grevei generale desfăşurate de Federaţia Sanitas între 16 şi 27 februarie şi când s-a obţinut dublarea salariilor, mi-am început cariera de sindicalist la Spitalul Municipal Sebeş. În aceste momente importante pentru sistemul sanitar nu puteam fi decât alături de colegi şi drept urmare, astă-seară sunt la Spitalul Sebeş pentru a face ultimele pregătiri pentru greva generală, iar mâine voi fi alături de colegii din Bucureşti de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. De noi depinde să schimbăm lucrurile în sănătate şi este important să fim uniţi şi hotărâţi.Reprezentăm o forţă în sănătate şi este timpul să ne recâstigăm drepturile şi demnitatea! 31 octombrie 2016 - Grevă Generală în sănătate!", a scris Marius Sepi pe Facebook.

Demersul sindicaliştilor este susţinut şi de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), care a făcut apel la bolnavi să dea dovadă de solidaritate cu acţiunile personalului medical.

"Lipsa de interes a guvernanţilor pentru a găsi soluţii fiabile la solicitările noastre, precum şi creşterea nivelului de nemulţumire a colegilor nedreptăţiţi ca urmare a punerii în aplicare a OUG 20 şi 43/2016 a condus la grevă generală în unităţile sanitare din România", au anunţat, duminică, reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

Ei precizează că 31 octombrie este ziua în care angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială arată guvernanţilor "că nu mai suportă umilinţa şi indiferent de gradul profesional sunt uniţi şi hotărâţi să îşi recâştige drepturile şi demnitatea".

Aproape 75.000 de medici, asistenţi medicali şi alţi angajaţi din sistemul sanitar vor intra, de luni, în grevă generală, ca urmare a faptului că nu s-a ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării, a declarat, vineri, pentru News.ro, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat, la rândul lor, că, la discuţiile care au avut loc vineri, le-au transmis liderilor Federaţiei Sanitas că se caută soluţii pentru ca veniturile din sistemul sanitar să fie cât mai aproape de un nivel corespunzător, iar luni a fost programată o nouă întâlnire.

Federaţia Sanitas cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ - 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică - 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe - aproximativ 1.500 de persoane.

"De asemenea, Sanitas mai solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişă a posturilor şi aceleaşi atribuţii”, a spus Sepi.

Federaţia Sanitas a cerut şi reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei între spitalele clinice şi neclinice şi trecerea asistenţilor din asistenţa socială pe grila din sistemul neclinic.

Protestele Federaţiei Sanitas au început cu pichete, în 20 septembrie la sediul Ministerului Muncii, în 27 septembrie la Ministerul Finanţelor, în 4 octombrie la Ministerul Sănătăţii şi în 11 octombrie la sediul Parlamentului.

În 12 octombrie, membrii Federaţiei Sanitas au fost în grevă japoneză şi au purtat banderole în timpul serviciului, în toate spitalele, iar în 19 octombire, sindicaliştii au fost în grevă de avertisment, cu încetarea lucrului timp de două ore.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi-a anunţat, duminică, susţinerea pentru greva generală pe care Federaţia Sanitas o declanşează.

"COPAC susţine demersul Federaţiei Sanitas privind salariile personalului medical din spitale, ale personalului administrativ, dar şi ale celor din asistenţa socială, unităţi medico-sociale, din creşe şi medicina şcolară", arată coaliţia pacienţilor cu afecţiuni cronice.

Preşedintele COPAC, Radu Gănescu, spune că înţelege situaţia care i-a împins pe angajaţii din sistemul sanitar la grevă generală, dar nu şi reacţia autorităţilor.

"Suntem alături de toate cadrele medicale care mâine (luni, n,r,) sunt în grevă generală. Ca pacienţi, cunoaştem lipsa de personal şi problemele cu care se confruntă întreg sistemul sanitar, probleme care ne afectează şi pe noi. Deşi avem nevoie de servicii medicale, înţelegem că situaţia actuală i-a împins pe angajaţii acestui sistem către greva generală, însă ceea ce nu înţelegem este reacţia, sau mai bine spus, lipsa de reacţie a autorităţilor. Sper ca în aceste momente extrem de delicate, autorităţile să dea dovadă de responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări şi să găsească soluţii fiabile care să vină în ajutorul pacienţilor”, a declarat Radu Gănescu.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România face un apel către pacienţi să dea dovadă de solidaritate cu acţiunile Federaţiei Sanitas şi, în acelaşi timp, face şi un apel către toate autorităţile statului pentru a lua măsuri de urgenţă în vederea soluţionării solicitărilor cadrelor medicale, mai arată reprezentanţii COPAC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.