Douăsprezece persoane care au suferit arsuri grave în explozia de sâmbătă de la o staţie de gaz lichefiat din Crevedia au fost deja transferate în spitale din alte ţări europene, a anunţat luni Comisia Europeană, care a precizat că în total, nouă ţări s-au oferit să primească pacienţii prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE.
Cele nouă ţări sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia şi Suedia.
Belgia, Italia, Austria, Germania şi Norvegia au primit deja 12 pacienţi.
Două persoane au fost ucise şi 56 rănite în urma a două explozii. Printre răniţi, sunt 39 de pompieri care interveneau după ce s-a produs prima explozie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În aceeaşi zi, România a solicitat asistenţă, prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, pentru tratarea a 18 pacienţi cu arsuri grave.
"Exploziile tragice din România au afectat zeci de persoane, inclusiv primii respondenţi, care au nevoie de îngrijiri medicale urgente. Gândurile mele rămân alături de victime, de familiile şi colegii lor în aceste momente. (...) Mulţumesc tuturor ţărilor pentru că şi-au extins solidaritatea faţă de România în aceste momente negre, când este cel mai necesar. Obiectivul nostru acum este să salvăm vieţi", a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, citat într-un comunicat.
Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE este în contact permanent cu România şi cu autorităţile europene pentru a mobiliza orice asistenţă suplimentară necesară, precizează comunicatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...