Şeful DSU, Raed Arafat, a povestit cum a simţit cea de-a doua explozie de la Crevedia, el comparând suflul deflagraţiei cu un fier de călcat încins. Arafat a precizat că este foarte important că în această a doua explozie nu a fost afectat niciun civil.
Raed Arafat a relatat luni seară, la Digi 24, cum a simţit cea de-a doua explozie, chiar dacă se afla la distanţă.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Eu eram la o distanţă şi pot să vă spun că am simţit pe spate, că mergeam spre partea opusă pentru a discuta cu cineva, şi la momentul respectiv când s-a auzit şi am simţit căldură care a venit, era parcă cineva pune pe tine un fier de călcat. Şi atunci este clar că mai mulţi au fost afectaţi”, a declarat Arafat.
Şeful DSU a spus că niciun civil nu a fost afectat de cea de-a doua explozie.
”Foarte important, nu a fost afectat nimeni civil în a doua explozie. Şi asta ce înseamnă? Că în zona respectivă civilii nu au mai avut acces (...) eu am auzit comentarii că: da, numai pompieri au fost afectaţi răniţi. Da, este foarte rău că au fost afectaţi pompieri, dar ce doreaţi, să fie afectaţi civili?”, s-a întrebat Arafat.
Raed Arafat a mai precizat că inclusiv jurnaliştii au fost ţinuţi la o distanţă considerabilă, chiar dacă unii dintre ei au vrut să se apropie cât mai mult de incendiul puternic.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.