Numărul mediilor mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Naţională a crescut de la 75 la sută la 75,10 la sută în urma contestaţiilor, iar numărul mediilor de 10 s-a mărit cu 12, de la 241 la 253, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
MENCS a centralizat, marţi, rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, desfăşurată în perioada 27 iunie - 5 iulie 2016.

Situaţia statistică finală relevă că, după soluţionarea contestaţiilor, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 s-a majorat cu 0,10 la sută (de la 75 la sută la 75,10 la sută).

Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaţilor care au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 111.510 la 111.648, în timp ce numărul candidaţilor cu medii sub 5 s-a redus de la 37.137 la 37.050 (24,9 la sută), precizează MENCS.

De asemenea, a crescut şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 241 la 253, cei mai mulţi înregistrându-se în judeţul Iaşi - 26. Cele mai multe medii - 13.523 - sunt cuprinse în intervalul 8 - 8,49, mai arată rezultatele centralizate de MENCS.

În total au fost depuse 21.277 de contestaţii, număr ce reprezintă 6,92 la sută din totalul lucrărilor susţinute (306.638). Dintre acestea, 11.935 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura română, 392 la Limba şi literatura maternă şi 8.900 la Matematică.

Judeţele cu procentaje superioare în privinţa mediilor mai mari sau egale cu 5 sunt: Brăila (89,2 la sută), Cluj (88,9 la sută), Municipiul Bucureşti (87,3 la sută), Prahova (86,1 la sută) şi Galaţi (82,1 la sută).

Rate scăzute ale mediilor mai mari sau egale cu 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (55,1 la sută), Teleorman (60,2 la sută), Caraş Severin (65 la sută) şi Mehedinţi (64,9 la sută).

La proba de Limba şi literatură română, 122.557 de candidaţi (82,2  la sută) au primit note mai mari sau egale 5, iar 1.244 de candidaţi, nota 10.

La Matematică, 100.123 de candidaţi au avut note mai mari sau egale cu 5, iar lucrările a 2.604 candidaţi au fost notate cu 10.

Rata de participare la Evaluarea Naţională a fost de 96,7 la sută: 148.648 de candidaţi prezenţi, dintr-un total de 153.673 înscrişi. Un număr de16 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

Faţă de 2015, când promovabilitatea a fost de 79,4 la sută, în acest an s-a înregistrat o scădere cu 4,3 la sută. În schimb, faţă de 2014 promovabilitatea a fost cu patru la sută mai mare (71,1 la sută în 2014). În 2013 s-a înregistrat o cotă de promovabilitate de 75,9 la sută, apropiată de cea din acest an (75,1 la sută).

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75 la sută) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25 la sută), aminteşte MENCS.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.