Eroii neamului românesc au fost pomeniţi, sâmbătă, pentru prima dată la Catedrala Naţională, într-o slujbă oficiată de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Slujba de sfinţire a Catedralei va avea loc duminică.
Eroii neamului românesc au fost pomeniţi pentru prima dată în Catedrala Naţională. Slujba de pomenire a fost oficiată de PF Daniel, în timpul căruia au început lucrările de înălţare a edificiului.
„Pomenirea solemnă a eroilor neamului românesc cu o zi înainte de sfinţirea Catedralei Naţionale o săvârşim pentru a aşeza cu evlavie şi recunoştinţă sub Sfânta Masă a Catedralei Mântuirii Neamului numele tuturor eroilor români cunoscuţi care şi-au jertfit viaţa în Războiul de Independenţă din 1877-1878, în războaiele balcanice din 1913, în Primul Război Mondial din 1916-1919, în Al Doilea Război Mondial în 1944-1945, precum şi numele făuritorilor Marii Uniri din 1918. Pe lângă eroii cunoscuţi există o mulţime de eroi necunoscuţi ai neamului românesc care au fost înmormântaţi în gropi comune, în locuri comune, dar care sunt cunoscuţi de Dumnezeu”, a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ulterior, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a avut loc Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.
Catedrala Naţională va fi sfinţătă duminică, într-o ceremonie la care sunt aşteptaţi peste 30.000 de credincioşi şi 2.000 de oficiali. Ceremoniile vor începe la ora 8.00.
Catedrala are hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile. Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor de pretutindeni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.