Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, susţine că, de foarte multe ori, sistemul de educaţie uniformizează şi pune lucrurile într-un fel de şapă, arătând că este foarte greu să se facă o şcoală personalizată, dar aceasta ar fi o misiune înaltă, întrucât o astfel de unitate de învăţământ ar putea să îi formeze pe dascăli pentru a se apropia foarte mult de nevoile fiecărui elev şi student în parte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Cred că, în momentul de faţă, dacă aş putea să spun în câteva cuvinte ce aş reproşa - nu şcolii româneşti, este o chestiune mai generală, se întâmplă în foarte multe sisteme de educaţie -, este faptul că de foarte multe ori uniformizează şi pune lucrurile într-un fel de şapă. Este foarte greu să faci o şcoală personalizată, dar cred că asta este o misiune înaltă pentru cei care sunt în domeniul ştiinţelor educaţiei mai ales şi avem speranţa şi un optimism rezonabil că, în viitorul nu foarte îndepărtat, vom fi capabili în România să dezvoltăm o astfel de şcoală care să îi formeze, să îi educe pe viitorii educatori în aşa fel încât aceştia să se apropie foarte mult de nevoile fiecărui elev, fiecărui student în parte", a spus  ministrul Educaţiei, vineri, la conferinţa „Dezvoltarea competenţelor - rol esenţial în corelarea educaţiei cu nevoile pieţei muncii în România”.

Ministrul Educaţiei crede că trebuie concepute şcoli care să insiste foarte mult pe dezvoltarea creativităţii individuale.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Este foarte bine că ne preocupă faptul că studenţii care termină universităţile din România trebuie să fie capabili să se insereze pe piaţa muncii. Trebuie să insistăm asupra acestor lucruri, pentru că este adevărat că de multe ori învăţământul românesc este defazat, rămâne oarecum în urma nevoilor foarte stringente, foarte acute şi în urma dinamicii economiei mondiale şi chiar a economiei naţionale. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că discutând poate uneori mult prea apăsat în termeni abstracţi şi vorbind despre faptul că oamenii sau indivizii sunt doar purtătorii ai forţei lor de muncă, adică într-un sistem oarecum industrial, s-ar putea să ne facă un deserviciu în viitorul nu foarte îndepărtat, când va fi nevoie să concepem, să desenăm şi să punem în practică şcoli care să insiste foarte mult pe dezvoltarea creativităţii individuale", a mai spus ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.