Primăria Braşov anunţă, luni, că a fost desemnată firma care a câştigat procedura de achiziţie pentru reabilitarea drumul naţional 1E, drum care duce către staţiunea Poiana Braşov şi al cărui zid de sprijin s-a surpat, în vara anului trecut, pe o lungime de 15 metri, în urma evenimentului pe acest tronson existând restricţii de circulaţie. Valoarea lucrărilor de reabilitare depăşeşte 4,2 milioane de lei, iar durata lor va fi de cinci luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În urma procedurii de achiziţie, primăria a desemnat firma care va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările de punere în siguranţă a sectorului de drum DN 1E Km 6+500, după ce, anul trecut,  o porţiune de 15 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Braşov s-a surpat. Firma care a câştigat această procedură de achiziţie este SC Zohir 84 Cons Construct SRL, având ca subcontractant pe SC Prinfo SRL, iar ca terţ susţinător SC Maristar Com SRL. Conform raportului procedurii, această companie a avut cea mai bună ofertă, din punctul de vedere al celui mai bun raport calitate preţ, dintre cele 4 depuse. Valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie este de 4.234.495,75 lei, la care se adaugă TVA”; a anunţat, luni, Primăria municipiului Braşov.
Contractul cu firma câştigătoare va fi semnat după perioada de depunere a contestaţiilor.
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Firma câştigătoare are 60 de zile ca termen pentru realizarea proiectului tehnic, inclusiv detalii de execuţie şi documentaţie economică, şi a documentaţiei pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire. Lucrările propriu-zise vor fi realizate în 90 de zile şi vor consta în consolidarea şi refacerea sistemului rutier, înocuirea structurii existente şi refacerea podeţului existent, realizarea de drenuri de adâncime, amenajarea în amonte a torentului şi a camerei de cădere a podeţului, refacerea structurii rutiere după înlocuirea structurii de sprijin fundată indirect, prin intermediul piloţilor foraţi cu diametru mare, dispuşi axial.
Pe DN 1 E, la kilometrul 6+500 de metri, o porţiune de 15 metri din zidul de sprijin al drumului s-a surpat, în iunie anul trecut. Pentru o perioadă, traficul către Poiana Braşov s-a desfăşurat pe o singură bandă, alternativ. Ulterior, în zona respectivă a fost amenajată, provizoriu, încă o bandă, înspre versantul de pe partea dreaptă, pe sensul de urcare. În prezent, pe acest tronson se circulă pe două benzi, una pe sens, însă este restricţionat accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone, cu excepţia mijloacelor de transport ale Regiei de transport public Braşov.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.