Antreprenorul Dragoş Anastasiu, Preşedintele Grupului Eurolines România şi fondator al Rethink România a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că în opinia sa, brandul de ţară ar trebui să cuprindă sălbăticia şi misterul, Delta, Transilvania, inclusiv Dracula. El a menţionat că nu logo-ul contează, şi noi vrem să schimbăm frunza dar nu avem un site şi pierdusem şi domeniul, românia.travel pentru că nu am plătit.
”Nu logo-ul contează, ci brandul, este o chestiune mult mai complicată, o serie de valori care trebuie însuşite de noi românii şi asta nu s-a mai făcut. S-a făcut logo şi am început să facem ceva cu el. Decizia noastră este că avem alte priorităţi acum decât să schimbăm frunza cu un copac, sau cu o faţă de Dracula. Astăzi, altele sunt priorităţile”, a afirmat el.
Anastasiu a menţionat că ”una este jocul politic şi alta profesionalismul şi faptul că turismul nu este o chestiune politică”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Noi nu avem un site, vrem să schimbăm frunza dar nu avem un site, noi pierdusem şi domeniul, românia.travel”, a mai afirmat Dragoş Anastasiu, precizând că nu era vorba de sume mari, ci era problema o procedură şi nu au ştiut că trebuia plătit.
Întrebat care este, în opinia lui, brandul de ţară, antreprenorul a răspuns: sălbăticia şi misterul, Delta, Transilvania, inclusiv Dracula”
Dragoş Anastasiu a recunoscut că, iniţial, s-a ferit de imaginea lui Dracula la brand de ţară, pentru că studiul făcut atunci când s-a realizat brandul de ţară a spus că profilul turistului pe care îl vizăm este turistul cu discernământ, care nu vine la Dracula.
”Şi eu am greşit acum 12 ani, între timp avem festivaluri, viaţa de noapte în sensul bun. Sălbăticia, Delta Dunării, pădurile lui Charles, faptul că a ieşit şi a spus că Transilvania e colţ de rai, e de neplătit aşa ceva. Să ai Delta Dunării, să poţi să faci publicitate cu Dunărea, câte milioane de oameni ştiu de Dunăre, ce bogăţie avem acolo”, a precizat el.
Dragoş Anastasiu a menţionat că Dunărea, Transilvania, Dracula, deşi nu conţin numele Româniai, nu trebuie să ne fie ruşine, dar să fim conştienţi că este asociat cu lucruri negative. ”Avem un brand internaţional, Untold, unul dintre primele 4 branduri europene”, a mai afirmat el.
Antreprenorul a vorbit şi despre Consiliul de brand care s-a înfiinţat în urma discuţiei cu ministrul Turismului.
”S-au făcut paşi curajoşi. (..) Avem oameni din minister, preşedinte, vicepreşedinte, secretar, totul voluntar, nu costă nimic statul român”, a arătat Anastasiu, precizând că o decizie luată a fost ca România să nu se mai prezinte la târgul de turism de la Dubai.
”Am spus, ca pregătire, nu suntem pregătiţim mai bine luăm aer în piept şi economisim 200.000 de euro şi mergem în noiembrie la Londra”, a spus Anastasiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.