Două zboruri charter către Germania sunt programate, vineri, de pe Aeroportul Sibiu, cu două aeronave care au, în total, peste 330 de locuri. Reprezentanţii Aeroportului Sibiu au transmis că au fost organizate fluxuri separate cu marcarea distanţei recomandate de 1,5 – 2 metri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem programate 2 zboruri charter spre Germania astăzi. Unul operat cu o aeronavă cu capacitate de 189 locuri şi celălalt cu capacitate de 150 locuri”, au precizat, vineri, pentru News.ro, reprezentanţii Aeroportului Sibiu.

Potrivit acestora, au fost organizate fluxuri separate cu marcarea distanţei recomandate de 1,5 – 2 metri în vederea procesării pasagerilor.

”Pentru a asigura măsurile de distanţare socială în spaţiul din sala de grupare s-a creat o zonă de aşteptare în exteriorul terminalului de pasageri. Aeroportul Internaţional Sibiu s-a coordonat cu reprezentanţii companiilor de transport rutier care efectuează transferul pasagerilor – muncitori sezonieri – la Aeroportul Internaţional Sibiu pentru zborurile charter spre destinaţii din Germania, astfel încât debarcarea să nu se realizeze simultan şi să se evite aglomerarea”, au mai precizat oficialii Aeroprotului Sibiu.

Potrivit acestora, şi în cursul zilei de joi a fost operat un zbor charter pentru muncitori sezonieri, altele fiind programate în perioada următoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.