Medicii au confirmat două noi decese provocate de gripă, la o fetiţă de 3 ani din Botoşani şi o femeie de 40 de ani din Tulcea, abmebe fiind diagnosticte cu virus gripal de tip A. Numărul deceselor a ajuns la 104.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, luni, că au fost confirmate două noi decese provocate de gripă.
Este vorba despre o fetiţă de 3 ani din judeţul Botoşani, confirmate cu virus gripal de tip A, fără condiţii medicale preexistentee şi nevaccinată antigripal, care a murit sâmbătă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, este vorba despre o femeie de 40 de ani din judeţul Tulcea, confirmata cu virus gripal tip A. Aceasta era cunoscută cu boli în antecedente şi nu a fost vaccinată antigripal. Femeia a murit în 14 martie.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 104 în sezonul rece 2017 - 2018.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.