Facultatea de Arte şi Design şi Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara vor fi extinse şi vor fi dotate cu echipamente didactice, în urma unui proiect european în valoare de patru milioane de euro.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) şi Universitatea de Vest din Timişoara au semnat marţi, la sediul UVT, contractul de finanţare pentru proiectul "Extindere spaţii de învăţământ existente pentru Facultatea de Arte şi Design şi Facultatea de Muzică şi Teatru”.
Cele două facultăţi ale Universităţii de Vest vor beneficia de noi spaţii de învăţământ în urma extinderii, prin construirea unor noi corpuri de clădire în zona străzii Oituz, în apropiere de centrul oraşului, un proiect în valoare de 4.075.993,74 euro, cu o valoare a finanţării nerambursabile de 3.941.093,26 euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Peste o mie de studenţi se vor bucura de infrastructura de educaţie extinsă şi de dotări moderne.
Semnatarii contractului au fost Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara şi beneficiar al proiectului, şi Sorin Maxim, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
"Este practic şi un proiect de regenerare urbană. Acea zonă, Oituz, este într-o reaşezare din punct de vedere al dezvoltării urbane. În cadrul Programului Operaţional Regional, Axa 10 este o axă dedicată universităţilor. În general, educaţia a fost suprascrisă cu proiecte, a fost suprascrisă cu peste 500% faţă de valoarea alocată. Ne dorim să găsim resurse pentru a finanţa toate proiectele. Îmi doresc ca în curând să ne şi bucurăm de aceste edificii”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.
Perioada de implementare a proiectului este de 46 de luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.