Două curse aeriene ale companiei Wizz Air nu au putut ateriza luni la prânz pe Aeroportul din Iaşi, din cauza ninsorii şi a vântului puternic, fiind redirecţionate către Aeroportul din Suceava.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Zborul Wizz Air de la Bruxelles, care ar fi trebuit să ajungă la Iaşi la ora 11.25 a fost redirecţionat către Suceava, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe aeroportul ieşean. Aeronava s-a rotit de câteva ori deasupra Iaşiului, dar în cele din urmă avionul a fost redirecţionat către Suceava, unde a aterizat la ora 13.01.
Şi zborul Wizz Air Billund-Iaşi a fost redirecţionat către aeroportul sucevean, unde a aterizat în condiţii de siguranţă la ora 13.10.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe tot parcursul zilei, majoritatea avioanelor programate să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi au înregistrat întârzieri. Potrivit site-ului aeroportului ieşean cursa Iaşi-Larnaca, ce ar fi trebuit să plece de la Iaşi la 12.40, va decola cu două ore şi jumătate întârziere.
Judeţul Iaşi se află sub cod galben de ninsori şi vânt puternic până marţi dimineaţă la ora 10.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.