Două asistente de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti, angajate în unitatea sanitară în luna mai a acestui an, au fost audiate, joi, într-un dosar de dare şi luare de mită, femeile fiind suspectate că ar fi oferit mită unui director adjunct pentru a se angaja cu contract pe durată determinată în maternitate.
”În dimineaţa aceasta (joi – n.r.) au venit doi reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene pentru a solicita declaraţii la două asistente medicale angajate la noi, existând o suspiciune de dare şi luare de mită în momentul angajării. După declaraţii, poliţiştii au revenit la noi la spital solicitând copii ale documentelor de angajare, ale contractelor de muncă”, a declarat pentru News.ro managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti, Gheorghe Alexandru.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cele două femei, care au experienţă în domeniu, au fost angajate în luna mai a acestui an, ier ele sunt suspectate că ar fi oferit mită unui director adjunct din unitatea sanitară, au declarat surse din spital.
Contractele lor de muncă au fost încheiate pe durată determinată, cu posibilitatea de prelungire la fiecare şase luni.
Managerul maternităţi a mai declarat că, după ce au fost audiate, asistentele au cerut permisiunea de a-şi continua activitatea în spital, ele urmând a se prezenta în continuare la locul de muncă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.