Poliţiştii din Gorj au deschis, joi, un dpsar de cercetare penală, după apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Evaluare din municipiul Târgu Jiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, 27 iunie 2024, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o unitate şcolară, din Târgu Jiu, ar fi avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în spaţiul public, ar fi apărut subiectele de la matematică, iar acestea ar fi fost transmise de la un Centru de Evaluare din municipiul Târgu Jiu”, a transmis, joi seară, IPJ Gorj.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Peste 7.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la Evaluarea Naţională au absentat, joi, la proba la Matematică, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Vineri va avea loc ultima probă, cea la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate în 3 iulie, până la ora 14:00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.